You must be wondering what type of creature am I

Nici nu imi dau seama cum au trecut 3 ani. Ani in care s-au intamplat multe. Am ras,am plans, ne-am bucurat, am fost emotionati, am fost speriati, tristi, cam toate starile emotionale posibile. Despre unele am vorbit, unele le-am ascuns din varii motive si ne-am sfatuit si incurajat reciproc de cate ori am putut. Ne-am bucurat amandoi chiar daca uneori, poate, doar "pentru poza". Ti-am spus multe chestii si am aflat multe de la tine. Am avut atatea trairi amandoi dar niciodata impreuna.
In 3 ani nu am putut sa iti spun niciodata ca imi e dor de tine desi am simit-o...intr-un fel. Puteam doar sa iti spun ca n-am mai vorbit de mult. Dar am reusit totusi sa vorbim atatea de cand ne-am cunoscut. Am vorbit 3 ani fara sa stiu cum suna vocea ta. Mi-a fost dor de tine fara sa fi petrecut macar un minut cu tine. Te-am simtit aproape fara sa te fi strans in brate vreo data.
A trecut asa repede timpul. Chiar tu ai spus-o. Incerc sa imi amintesc cum te-am cunoscut dar este o ceatza destul de densa acolo. As putea sa incerc sa o strapung, dar ce rost are? Nu conteaza atat de tare...important este ca a disparut ceata care o aveam in fata. Multumesc sistemului de invatamant din Romania si Cailor Ferate Romane. Defapt tie iti multumesc.Iti multumesc pentru ca mi-ai dat starea aia de emotie si nerabdare. Starea in care nu ai cum sa poti dormi dar te simti mai odihnit ca niciodata. Cand iti tremura fiecare parde din corp dar te simti foarte relaxat. Tot ce s-a acumulat in 3 ani a iesit la suprafata in numai cateva ore. Pentru mine a fost, cu siguranta, cea mai placuta zi de la inceputul anului. Am vorbit despre toate lucrurile marunte de parca ne-am fi vazut zi de zi si am epuizat toate subiectele. Nu a fost un singur minut, a fost o zi intreaga. O zi in care ai fost mai aproape ca niciodata. Si au fost unele momente in care inimia imi statea in gat si nu mai puteam sa zic nimic. Simteam ca abia pot respira. Au fost momente cand te-am privit fara sa scot un sunet. As fi vrut sa nu se mai termine ziua. "Timpul sa se opreasca intr-o joi". :)
Si totusi...Dar a mai fost o zi. Care a inceput cum nu s-a fi putut mai bine. Sa ma trezesc si sa fii primul lucru care il vad cand deschid ochii....Nu eram atat de sigur daca m-am trezit inca. Am stat si m-am gandit ca nu ar fi trebuit sa dorm de loc. Nu te-am vazut o noapte intreaga din cauza asta.
Cand a trebuit sa pleci nu stiam cum sa ma comport. Ma simteam la fel de dezorientat ca in prima zi de scoala. As fi avut atatea de spus atunci. Apoi am simtit cum este intr-adevar sa imi fie dor de tine. Si...as fi vrut sa sar peste cateva zile. Sa dispara brusc si sa te vad iarasi.
Si am petrecut urmatoarele zile gandindu-ma doar cat mai e pana te intorci. Si cand te-am revazut as fi vrut sa sar in sus de bucurie. Ma simteam ca un copil in ziua de Craciun cand pe cel mai mare cadou de sub brad este scris numele lui. Pentru prima oara am trait toate emotiile impreuna. Si cand te-am vazut plangand m-am blocat. As fi dat orice, as fi facut orice, dar m-am blocat...Ploua.Cand ti-au aparut lacrimi in ochi a inceput sa ploua. Apoi cand ai zambit s-a oprit.Coincidenta,nu? Iarasi as fi vrut ca ziua sa nu se mai termine. Dupa ce ai plecat a inceput iarasi ploaia. Si atunci am putut sa pacalesc pe toata lumea: nu,nu sunt lacrimile mele,e doar ploaia. Acum stiu cum e...si am inceput sa numar firele de nisip din clepsidra.
Mi-e dor de tine...